Servicii chirurgicale



Chirurgia estetica reprezinta un complex de tehnici de chirurgie plastica-reparatorie, care au ca scop corectia imperfectiunilor fizice. ‚,Frumusetea”, acest ideal atat de abstract si subiectiv, dar atat de dorit de oricine, este telul chirurgiei estetice.

Adresata atat femeilor cat si barbatilor, chirurgia estetica este o chirurgie rafinata, de o inalta specializare. Realizarea unei interventii chirurgicale estetice este un proiect serios, pentru care este nevoie de cunostinte, onestitate si masura.

In societatea contemporana, in care imaginea corpului si cursa pentru tinerete vesnica ocupa in fiecare zi un loc tot mai important, chirurgia estetica este cea care rezolva relatia conflictuala cu propriul trup. Corectand si remodeland formele corpului, chirurgia estetica ne ajuta sa ne simtim bine in pielea noastra, sa fim mai increzatori si mai fericiti.

Scopul chirurgiei estetice nu este de a ne face sa ne abonam la teluri nerealiste, ci de a corecta anumite defecte care aparent nesemnificative ne creaza frustrari si nemultumiri. Rezultatul trebuie sa fie de imbunatatire a aspectului, respectandu-se insa morfologia prezenta sau trecuta.

Medicina moderna ofera chirurgiei estetice tehnici noi, revolutionare cu care se obtin rezultate spectaculoase, cu perioade scurte de recuperare si maxima siguranta, situand medicul chirurg estetician la limita intre stiinta si arta.

,,Dragostea de frumusete este gust. Crearea de frumusete este arta” – Ralph Waldo Emerson